Ionel Dănciulescu (foto) a fost sărbătorit ieri de colegi și membrii staff-ului tehnic, chiar înaintea antrenamentului pe care echipa l-a avut programat începând cu orele 15:00, la Săftica.
Atacantul „câinilor” a împlinit 36 de ani chiar de Sfântul Nicolae, iar clubul i-a pregătit câteva surprize. În primul rând, „Corbul” a primit un tort personalizat cu poza sa, dar și un autoturism marca Mitsubishi Outlander (sponsorul clubului). La vederea cadoului, Dragoș Grigore a profitat de moment și i-a strigat, în glumă, coechipierului său: „Mai bine vinzi mașina și ne dai nouă banii”, aluzie la restanțele salariale pe care dinamoviștii le au de primit de mai bine de trei luni. Altfel, la eveniment au participat și câțiva copii de la un centru de plasament din Voluntari, care au fost premiați cu mai multe sacoșe cu daruri de „Moș Nicolae”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER